Fonturile cu latime fixa

Se poate sa fi observat pana acum ca, in cazul celor mai multe fonturi, fiecare litera ocupa un spatiu diferit. De exemplu litera “W” ocupa un spatiu mai mare in timp ce litera “I” lasa o amprenta foarte ingusta. Pentru a ilustra acest lucru cu text, ghiciti care din propozitiile din figura de mai jos are mai multe caracatere.

Aceasta a fost o intrebare capcana; amandoua au de fapt acelasi numar de caractere. Si atunci de ce prima propozitie apare mult mai lunga decat a doua? Explicatia pentru acest fenomen este ca majoritatea fonturilor sunt spatiate proportional. Fiecarui caracter ii sunt asociate regulile care determina nu numai latimea caracterului, dar si marimea spatiului care va aparea in jurul lui. Uitati-va din nou la aceste doua propozitii, de data aceasta afisate in fontul Courier, in figura de mai jos.

Motivul pentru care cele doua propozitii au aceeasi lungime este datorat faptuluui ca fontul Courier are o latime fixa sau este monospatiat. Aceasta categorie de fonturi are spatiere uniforma, iar forma literelor este astfel desenata astfel incat sa fie la fel de late. Fonturile cu latime fixa au fost initial create in jurul limitarilor tehnice ale masinilor de scris. Din moment ce masinile de scris  initiale erau incapabile sa lase o distanta diferita cand era imprimat un “W” sau un “i”, fonturi specializate au fost dezvoltate pentru aceste dispozitive. Aceste fonturi trebuiau sa ramana usor de citit in ciuda faptului ca spatierea este aceeasi pentru fiecare litera.

Monitoarele de la inceputuri afisau si ele fonturi cu marime fixa, dar nu a trecut multa vreme pana cand au fost capabile sa afiseze fonturi mult mai lizibile, cu marime variabila(sau proportionale). Atunci de ce mai exista aceste fonturi cu latime fixa? In principal pentru linistea sufleteasca a programatorilor si a contabililor. Cand trebuie sa scrii un cod sau sa afisezi date ca text, este important ca respectivele caractere sa se alinieze de la rand la rand si de la coloana la coloana.